Neurocisticercoza este o boala fatala produsa de tenia solium.Parazitul are un cap distinctive,cu doua inele pe care sunt niste carlige ascutite.Cand ajunge in tesutul uman,cu ajutorul carligelor,tenia patrunde printer tesuturi..Din sange ea poate ajunge la creeier,unde formeaza un invelis in jurul ei,numit “chist” unde poate trai cativa ani.Pe masura ce chistul creste,creeaza presiune asupra creierului,provocand convulsii.Netratate convulsiile afecteaza creierul,ducand la coma si chiar la deces. Manifestarile neurologice sunt cea mai obisnuita prezentare. Cand inflamatia inconjoara leziunile, atacurile epileptice si deficitele neurologice focale sunt frecvente, putand de asemenea fi intalnita hidrocefalia comunicanta si necomunicanta si meningita. Convulsiile generalizate, focale apar la majoritatea cazurilor. Semnele presiunii intracraniene crescute, incluzand cefaleea, greata, varsaturile, modificari ale vederii, ameteala, ataxia si confuzia, sunt deseori prezente. La pacientii cu hidrocefalie poate aparea edemul papilar si alterarea statusului mental. O forma neobisnuita de cisticercoza este forma racemozica, care consta din ciorchini (asemanatori celor de strugure) de membrane larvare proliferante. In mod caracteristic, aceasta forma se intalneste la baza creierului sau in spatiul subarahnoidian, producand meningita si arah-noidita cronica. Hidrocefalia comunicanta sau necomunicanta se dezvolta frecvent. Prezentarea clinica a neurocisticercozei depinde prin urmare de numarul, forma si localizarea cisticercilor, de extensia raspunsurilor inflamatorii asociate chisturilor si de durata bolii. Pe studiile TC, unele sau mai multe leziuni pot aparea calcificate, astfel incat calcificarile multiple punctiforme sunt frecvente in neurocisticercoza. Dilatatia ventriculara poate fi demonstrabila, dar edentierea prin TC a leziunilor chistice multiple, calcificate sau necalcificate, este foarte sugestiva pentru cisticercoza cerebrala. RMN deceleaza structurile chistice pe imaginile preluate in Tj si T2, precum si tesuturile perichistice cu intensitate crescuta, in special pe imaginile preluate in T2. Folosirea contrastului cu gadolinium creste sensibilitatea examenelor RMN. Deoarece TC este mai sensibila in identificarea leziunilor calcificate, iar RMN este mai fidela in identificarea leziunilor chistice de dimensiuni mici, ambele tehnici sunt utile in evaluarea neurocisticercozei.
Majoritatea pacientillor cu cisticercoza cerebrala prezinta o pleiocitoza a lichidului cefalorahidian (LCR), cu predominanta mononuclearelor. Glicorahia este deseori scazuta, iar protei-norahia este crescuta. Analizele serologice din LCR si ser sunt utile in silirea diagnosticului. Au fost utilizate diverse analize serologice, dar multe au fost complicate de reactitatea incrucisata intre alte cestode, infectii cu filarii si echinococoza. Totusi, o tehnica de imunoabsorbtie a imbunatatit specificitatea la 98%, cu o sensibilitate care atinge 91%. Dar, chiar si cu aceasta tehnica, pacientii cu leziuni unice intracraniene de tipul neurocisticercozei pot ramane seronegati. Tratamentul cisticercozei poate implica chimioterapia, tratamentul chirurgical si tratamentul medicamentos de sustinere. Pacientii asimptomatici cu leziuni calcificate nervoase sau in tesuturile moi nu necesita in general nici un tratament. in cazul pacientilor simptomatici cu neurocisticercoza sunt eficiente atat praziquantelul (50 mg/kg pe zi in trei doze, timp de 15 zile) cat si albendazolul (15 mg/ kg pe zi in trei doze, timp de 8 – 28 zile). Deoarece ambele substante provoaca raspunsuri inflamatorii in jurul cisticercilor pe cale de distrugere, pacientii carora li se administreaza aceste medicamente trebuie spitalizati, administrandu-li-se doze ridicate de glucocorticoizi in timpul tratamentului. Eficacitatea tratamentului poate fi monitorizata prin metode imagistice radiologice, fiind asteptata diminuarea dimensiunii leziunilor active in decurs de 3-6 luni. in cazul leziunilor oculare si spinale, inflamatia indusa de medicamente poate produce o afectare ireversibila. Prin urmare, aceste leziuni, la fel ca si cele de la nivelul ventriculilor, sunt cel mai bine tratate prin rezectie chirurgicala. Obstructia ventriculara poate necesita ventriculostomie sau suntare ventriculo-peritoneala. Nu toate deficitele neurologice se remit in urma tratamentului, iar unii pacienti pot necesita tratament anticon-vulsivant continuu..