Mononucleoza infectioasa este o boala infectioasa, provocata de un prim contact cu virusul Epstein-Barr, un virus foarte contagios din familia virusurilor herpetice.
Mononucleoza infectioasa este numita si „boala sarutului”, deoarece se transmite frecvent prin saliva, sau „febra glandulara”, deoarece provoaca inflamatia ganglionilor.
Inca de la varsta de 5 ani, 50% din populatie este purtatoare a virusului Epstein-Barr, iar la 40 ani, procentul ajunge la 90%. Dupa ce este contractat, virusul ramane prezent in organism,fara a antrena complicatii.In majoritatea cazurilor, in special la copiii sub 5 ani, simptomele sunt atat de usoare incat trec neobservate. La adolescenti si tinerii adulti infectia este insotita (in 50% din cazuri), simptomele caracteristice ale mononucleozei infectioase sunt: febra, oboseala intensa, curbaturi (dureri musculare), inflamatia sau sensibilitatea ganglionilor din regiunea cervicala, etc. Dupa ce patrunde in organism, virusul prolifereaza rapid in globulele albe. Incubatia (intervalul de timp intre introducerea virusului si aparitia simptomelor) variaza de la 4 la 6 saptamani. Semnele infectiei dispar dupa 2 -3 saptamani, dar o stare de oboseala poate persista timp de cateva luni.
Perioada de contagiune variaza de la o persoana la alta. In general, o persoana infectata este contagioasa cateva zile inainte de aparitia bolii si pana la 18 luni dupa aceasta.
Mononucleoza infectioasa afecteaza atat barbatii cat si femeile si este mai frecventa in randul tinerilor. Varful incidentei se intalneste intre 14 si 16 ani pentru fete si 16 – 18 ani pentru baieti. Virusul Epstein-Barr face parte din familia virusurilor herpetice si infecteaza 50% din copii inaintea varstei de 5 ani. Dupa ce patrunde in organism, urmeaza replicarea virusului la nivelul nazofaringelui. Limfocitele B (tip de globule albe) sunt singurele infectate de acest virus si secreta imunoglobuline (anticorpi heterofili).
Dupa infectia primara, virusul Epstein-Barr (EBV) ramane in organism, in special in limfocitele B, pe toata durata vietii si poate fi excretat in mod intermitent de la nivelul orofaringelui, de catre pacienti in absenta oricarei manifestari simptomatice. Virusul poate fi detectat in secretiile orofaringiene la 15% -25% din adultii sanatosi. Doar 5% din pacientii cu mononucleoza infectioasa contracta boala de la un alt pacient cu infectie acuta. In majoritatea cazurilor insa, transmiterea are loc de la o persoana EBV – seropozitiva asimptomatica la o persoana infectata.EBV nu este foarte contagios. Transmiterea se poate face prin utilizarea in comun a unor obiecte contaminate cu secretii, prin picaturi, (rar) prin transfuzii de sange, dar mult mai frecvent prin contact direct (sarut).Majoritatea persoanelor care intra in contact cu pacientii cu mononucleoza infectioasa au fost deja infectati cu EBV in trecut. Perioada de incubatie (intervalul de timp intre patrunderea virusului in organism si aparitia simptomelor) este de 4- 6 saptamani.
Cu toate acestea, nu sunt necesare precautiile speciale sau izolarea pacientilor, deoarece virusul se gaseste frecvent in saliva persoanelor sanatoase. De fapt, numeroase persoane in stare de sanatate pot transmite in mod intermitent virusul pe toata durata vietii. Din acest motiv, transmiterea virusului este aproape imposibil de prevenit.

 

Debutul bolii este necaracteristic, de obicei insidios cu usoara indispozitie, astenie.
• Febra, care ajunge des la 39°-40°, este primul semn important; de cele mai multe ori, dureaza peste o saptamana, uneori chiar 3-4 saptamani. Hipertrofiile ganglionare, constante ca si febra, constituie al doilea semn important, predominand mai ales de-a lungul marginii posterioare a sternocleidomastoidianului.

• Hipertrofiile ganglionare sunt moderate, rareori foarte marcate, moderat dureroase, si dureaza 1-3 saptamani. Uneori, sunt prinsi si sensibili ganglioni mezenterici, simuland afectari ale tubului digestiv.

• Angina, prezenta in 80% din cazuri, constituie al treilea semn important; ea nu apare din prima zi de boala, ci dupa 2-5 zile de febra. Amigdalele mult tumefiate, moderat dureroase, prezinta depozite abundente, pseudomembranoase, simuland difteria. Angina persista de obicei cel putin o saptamana, nefiind influentata de antibioterapie.
• Splenomegalia, un semn foarte frecvent, este nedureroasa, palpabila la 1-2 cm sub rebord, cu consistenta usor crescuta, iar durata este sincrona cu a adenopatiilor.
• Modificarile hematologice, constituind un semn cardinal pentru diagnosticul bolii, se caracterizeaza prin leucocitoza cu mononucleoza.

Evolutie
Simptomele mononucleozei infectioase regreseaza in general in 2 -3 saptamani, dar astenia poate dura cateva luni. Eruptiile cutanate se datoreaza in general luarii de antibiotice (ampicilina), care sunt contraindicate in aceasta boala. Rar, exista o evolutie spre:

-endocardita secundara (inflamatia tunicii interne a inimii)convulsii
-miocardita (inflamatia muschiului inimii)hepatic taanemie hemolitica autoimuna
-otita sau inflamatia mastoidei (parte a osului temporal, situata in spatele conductuluiauditiv)

Rar, pot exista complicatii ce necesita un tratament de urgenta:
1.Ruptura splenica – se manifesta prin Durere acuta localizata in partea stanga superioara a abdomenului si prin scaderea presiunii arteriale. Ruptura splenica este rezultatul cresterii in volum a splinei si poate antrena consecinte severe. Uneori, se observa ojena respiratorie legata de angina.

2.Complicatiile neurologice constau in encefalita, sindromul Guillain-Barré, neuropatie periferica, meningita aseptica, mielita si psihoza.

3.Complicatiile hematologice cuprind granulocitopenia, trombocitopenia si anemia hemolitica. Granulocitopenia sau trombocitopenia temporare survin la cca 50% din pacienti; cazurile severe, asociate cu infectiile bacteriene sau hemoragii survin rar.

 

4.Complicatiile respiratorii (obstructia cailor aeriene superioare, de exemplu) survin rar si raspund uneori la corticoterapie.

5.Complicatiile hepatice includ nivelurile crescute de aminotransferaza (de 2- 3 ori mai mari decat normalul) ce revin la normal in 3 -4 saptamani – se intalnesc in 95% din cazuri.
Infectia severa cu virusul Epstein-Barr survine rar, dar pot exista mai multe cazuri in cadrul unor familii, in special cele cu sindromul limfoproliferativ X-linkat. Dupa vindecarea infectiei primare cu EBV, pacientii prezinta un risc ridicat de a dezvolta agamaglobulinemie sau limfom.